Inapoi la articol
Cele 7 legi nescrise ale teatrului românesc
- Legea valorii. Cu cât o piesă e jucată mai prost, cu atât e aplaudată mai frenetic și mai îndelung;
- Legea scenariului. Cu cât o piesă e mai bine scrisă, cu atât regizorul o va masacra mai rău;
- Legea evidenței. Cu cât o replică e mai explicită, cu atât sunt mai mari șansele să fie urmată de replica „Ce vrei să spui cu asta?“;
- Legea echilibrului. Cu cât actrițele urlă mai tare pe scenă, cu atât actorii mormăie mai neinteligibil;
- Legea atracției. Cu cât subiectul piesei e mai neinteresant, cu atât actrițele sunt mai dezbrăcate;
- Legea junglei. Nu contează cine are bilet, contează cine are invitație;
- Legea repetiției. Cu cât se repetă mai mult, cu atât o piesă iese mai prost.
23.09.2021