Inapoi la articol

7 motive pentru care nu e bine că Mondialul de fotbal se ține în Qatar

  • Pentru că țara gazda e calificată din oficiu, e primul Mondial la care participă o Națională de nivelul Victoriei Adunații Copăceni, Qatar;
  • Alcool se va putea bea doar în țarcuri speciale și poate le vin și la alții idei. Poate chiar la neveste;
  • Qatarul a exagerat cu mita către FIFA și a stricat piața, efectiv a sărit în aer șpaga pe care o cere FIFA acum;
  • Deși teoretic evenimentul are loc în 2022, în Qatar încă este Evul Mediu, deci mai potrivit ar fi Qatar 1022;
  • Qatar este cea mai mică țară care găzduiește un Mondial, deci azi-mâine ne vom trezi cu un turneu final în Liechtenstein la care participă doar două echipe, că doar atâtea încap în țară;
  • E primul Mondial care se ține în noiembrie-decembrie, perioadă când nu e vreme de terasă și microbiștii sunt nevoiți să stea la bere înăuntru, ca animalele;
  • Când se vor da imagini din tribună, la cum sunt îmbrăcați ăia va părea că pe stadion e ceva reuniune Ku Klux Klan, nu un meci de fotbal.