Inapoi la articol
7 lucruri mai puțin știute despre Palatul Cotroceni
- Inițial a fost construit ca o mânăstire, ceea ce explică muțenia chiriașului actual;
- Alexandru Ioan Cuza a transformat-o în locuință pentru domnitori, că el avea obiceiul să confiște chestii mânăstirești. Ăsta a fost comisionul lui la confiscare;
- Carol I a modernizat o parte din clădiri și a declarat palatul „reședință de vară“, că el avea palate mai mișto;
- Palatul Cotroceni a fost reședința primilor președinți ai României, cu excepția ultimului, pentru că legea spune că trebuie să locuieși măcar jumătate de an acolo ca să se considere că ai reședința în clădire;
- Cea mai mare cameră a Palatului este Depozitul de Decorații, care se întinde pe aproape un hectar;
- Muzeul Național Cotroceni, aflat în incintă, se remarcă prin faptul că este singurul muzeu din Europa în care toate exponatele sunt furate de la alții;
- În Palatul Cotroceni s-a decis în 1916 intrarea României în Război de către Consiliul de Coroană și prin 2012 plecarea României la băut, de către consilierii președintelui de-atunci.
27.01.2022