Inapoi la articol
7 lucruri pe care nu le știai despre Stația Spațială Internațională
- Pentru că aerul este limitat și reciclat, orice bășină este tratată la fel ca o crimă de război și autorul ei este judecat de Tribunalul Internațional;
- Temperaturile din afara stației variază între -157 și +121 grade Celsius, adică poți să ții și berile la rece pe partea cu umbră și să faci și mici în 5 secunde în partea cealaltă;
- Stația Spațială a fost vizitată din 1998 încoace de 230 de oameni din 19 țări, adică de cinci ori mai mulți decât au vizitat Mizilul în aceeași perioadă;
- Primii astronauți femeie care au ajuns pe stație au transmis la Houston că ăștia au lăsat aici ca la porci;
- Pentru a nu se face mizerie, pentru misiuni sunt preferați cosmonauții chei, că nu lasă păr peste tot;
- Din cauza faptului că este foarte sus în cer, rugăciunile nu sunt permise, că se aud foarte tare și-l trezesc pe Dumnezeu din somn;
- Fiind foarte vizibilă noaptea, aproape la fel de mult ca Venus, Stația Spațială perturbă grav predicțiile horoscopului de mai bine de două decenii.
12.04.2021