Inapoi la articol
7 lucruri despre închisorile românești
- Închisorile românești sunt locul în care-și petrec parlamentarii sau primarii timpul între mandate;
- Evadările din închisorile românești au loc când deținuții nu sunt atenți și se sprijină pe zidul exterior până se dărâmă;
- România a fost amendată de CEDO pentru condițiile din închisori, în raport precizându-se că mâncarea era atât de proastă încât părea „de spital“;
- Dar, spre deosebire de spital, în închisori este mult mai curat, iar instalația electrică funcționează, că altfel n-ar putea să-și încarce deținuții telefoanele cu care dau țepe prin metoda „Accidentul“;
- Deținuții stau unul peste altul, cu excepția cazurilor când e ispecție și trebuie să-și tragă pantalonii și să stea fiecare în patul său;
- În închisorile românești se scriu mai multe lucrări științifice decât în institutele Academiei Române și se plagiază mai puțin decât în universități;
- Ca să-și mai reducă din pedeapsă deținuții lucrează în atelierul închisorii, unde construiesc vile pentru gardieni.
30.12.2020