Inapoi la articol
7 semne care prevestesc că vrea să o ceri de nevastă
- Te pune să-ți începi ziua cu 40 de genuflexiuni, ținând o cutiuță în mâini;
- Când mergeți la restaurant întreabă mereu dacă se poate amplasa și un cort pe terasă;
- Se trezește noaptea speriată și spune că a avut un coșmar, că nu mai voiau nașii s-o cunune;
- Și-a schimbat semnătura, acum se semnează cu prenumele ei, dar cu numele tău de familie;
- Când mergeți în vizită la ai ei, ești întrebat de zeci de ori: „Dar voi, nu vă așezați și voi la casa voastră?“;
- Vă vedeți cu alt cuplu și după îți spune: „Doamne, ce inconștienți, cum pot să trăiască în concubinaj, ca păgânii?“;
- Te trage în magazinul de rochii de mireasă „doar să probez ceva, atât“.
09.07.2021