Inapoi la articol

7 lucruri pe care nu le știai despre sonda Voyager 2

A fost lansată înaintea lui Voyager 1, că americanii folosesc sistemul imperial în locul celui metric;

Când a fotografiat Jupiter, savanții de la NASA au zis că e imens, dar nu atât ca maică-ta când blochează tot raftul de zarzavaturi de la Kaufland;

Până în anii 80 cu parabolica de pe Voyager puteai să prinzi și bulgarii;

Este primul obiect făcut de om care a fotografiat de aproape planeta Uranus, inelul ei și a principalul satelit, Douăbuci;

Savanții NASA spun că au pierdut comunicarea cu ea că te mai și plictisești să stai de vorbă jumătate de secol cu aceeași persoană;

Nu conține niciun mesaj pentru extratereștri, deci ăia or să creadă că aruncăm gunoi la ei în ogradă;

E programată să funcționeze până prin 2026, și dup-aia NASA o să primească pe ea un voucher de 1000 de euro să facă alta nouă;