Inapoi la articol

7 lucruri despre fascinanta lume a lucrurilor

  • Unele lucruri nu sunt ceea ce par, mai ales după o alcoolemie de peste 1 la mie;
  • Alte lucruri sunt exact ceea ce par, dar sunt la o distanță mult mai mică decât estimasei și în funcție de duritate îți pot lăsa cucuie sau te pot băga în spital;
  • Sunt lucruri care se discută și altele care nu se discută, dar evident că ăsta e un lucru discutabil;
  • Unii oameni se duc la muncă, alții spun că se duc la lucru, dar nu se știe clar la ce lucru;
  • Dacă ceva e în lucru, e ceva de bine, mai puțin drumurile în lucru;
  • De obicei când ți se spune că ceva e același lucru, de fapt niciodată nu e același lucru, ba chiar e lucrul opus, cel mai bun exemplu fiind prezervativul sau înghețata;
  • Despre lucrurile care nu se poate vorbi ar trebui să se tacă, dar fix despre ele se vorbește cel mai mult.