Inapoi la articol

7 localități din România de care sigur n-ai auzit

  • Satul Nirvănești. Aici nu s-a mai reîncarnat nimeni din 1950;
  • Satul Leneșești, comuna Leneșești. Nu e pe hartă pentru că de lene nici n-au anunțat la județ că există;
  • Reptilești. Singura colonie oficială de reptilieni din Europa de Sud-Est;
  • Fifești. Un sat întemeiat după anul 2000 de gameri pasionați de Fifa;
  • Părcănești. O comună în care toți locuitorii sunt parcagii și își cer bani unii altora ca să-și parcheze mașinile în fața porților;
  • Viperești. Singura colonie penitenciară de soacre din lume, supranumite și Viperele cu Clonț;
  • Marțieni. O comună stranie, locuită de oameni misterioși, care nici nu aruncă peturi în râu, nici nu ard cauciucuri în fața porților.