Inapoi la articol

Top 7 infracțiuni din cartea „Amintiri din copilărie“

  • Cultivare de droguri de mare risc. Nică pune la pământ cânepa mătușii sale, o cunoscută traficantă de droguri din Humulești;
  • Furt între rude. Mama lui Nică îi fură copilului hainele când acesta se scaldă liniștit în Ozana. Poliția din Humulești nu poate face nimic pentru că la furtul între rude e nevoie de plângerea victimei;
  • Distrugere. Nică și complicele său răstoarnă un bolovan peste casa Irinucăi, devastând-o și ucigându-i caprele;
  • Sechestrare de persoane. Tatăl lui Nică le ia copiilor încălțările, obligându-i să rămână la domiciliu pe perioada colindului;
  • Abuz în serviciu. Învățătorul din Humulești e luat cu arcanul la oaste, fiind de fapt forțat prin violență să devină soldat;
  • Tortură. Smărăndița Popii este bătută în sala de clasă, pe instrumentul de tortură numit Calul Bălan, cu un bici numit Sfântul Nicolai;
  • Dare de mită. Familia colegului Oșlobanu oferă foloase materiale conducerii școlii ca să le țină odrasla imbecilă la studii.