Inapoi la articol

Cele 7 faze prin care trece un român după ce i se afișează întreținerea

Șocul inițial: Primul impuls este unul de surpriză, șoc și dezorientare atunci când un român vede suma întreținerii afișată. De aceea în fața avizierului e mereu o baltă de pișat, vomă și căcat, pentru că astea sunt reacțiile locatarilor când văd cifrele;

Negare: În această fază, mulți români tind să neglijeze sau să minimizeze importanța sumei afișate. Poate apărea un discurs intern, prin care să-și spună că totuși inflația e la 15%, deci cifrele sunt mici față de cât va costa mâine o pâine, de exemplu;

Furie: Odată ce negarea se estompează, urmează o reacție de furie. Românii pot deveni furioși și frustrați, îndreptându-și nemulțumirea către diverse aspecte, de la administrația blocului până la statul român sau chiar vecinii care ar putea contribui la cheltuielile comune. Se poate merge până la ridicarea ștergătoarelor de la mașina administratorului;

Negociere: În această fază, unii români pot încerca să negocieze suma întreținerii sau să caute modalități de a o diminua, în primul rând cu șpagă;

Depresie: Odată ce constată că negocierile nu au avut succes și că trebuie să facă față realității plății întreținerii, mulți români pot intra într-o stare de depresie sau descurajare. La ușa lor apar multe peturi goale de Babanu;

Acceptare: După ce trec prin toate aceste etape, mulți români ajung să accepte inevitabilitatea plății întreținerii și să își asume responsabilitatea pentru gestionarea cheltuielilor, prin căutarea unor surse suplimentare de venit, adică se apucă de furat din boxele vecinilor;

Emigrare: În unele cazuri extreme, unii români pot ajunge să ia în considerare emigrarea și să caute o țară civilizată în care să se mute, cu oameni cinstiți, dar fără să uite să dea țeapă blocului;