7 reguli de bună cuviinţă în transportul în comun
E frumos să cedezi scaunul pensionarilor. Dacă nu ai un scaun, ia un pensionar în cârcă;
Șterge-ți bine mâinile pe tricou ca să nu umpli bara autobuzului de maioneză de la șaorma. Dacă n-ai tricou, folosește-ţi părul de pe piept. Dacă n-ai nici de-ăla, linge-ţi degetele zgomotos;
Nu vorbi tare în autobuz. Dacă simţi o mână în buzunar, şopteşte „Ajutor, hoţii” cât de încet poţi;
Oricât de foame ţi-ar fi, evită să tai slănina şi ceapa pe pălăria călătorului din faţă, chiar dacă doarme. Foloseşte un ziar, ca oamenii civlizaţi;
E un mare faux-pas să te freci de ceilalți călători când te mănâncă spatele, chiar dacă ai mâinile ocupate cu sacoșe;
Dacă ai mâncat mici, anunţă fiecare râgâială cu minimum o staţie înainte, să aibă timp să coboare călătorii mai sensibili;
Pe scările rulante e bine să stai crăcănat, pentru ca oamenii care se grăbesc să poată să treacă printre picioarele tale.