Inapoi la articol
7 metode verificate să verifici dacă ouăle din magazin sunt proaspete
Folosește-ți auzul. Dacă din cofraj se aude mac-mac sau piu-piu, probabil că ouăle sunt expirate;
Folosește-ți văzul. Dacă ouăle au picioruțe și se plimbă prin raion, caută un alt supermarket;
Folosește-ți mirosul. Dacă ouăle miros mai rău decât butoiul de varză acră, vino în altă zi la cumpărături;
Folosește-ți gustul. Pune limba pe un ou și dacă e moale ca mozzarella probabil stă de ceva timp la raft;
Folosește-ți simțul tactil. Pipăie ouăle și dacă par pufoase sau te ciupesc cu ciocul, evită achiziția;
Folosește inteligența artificială. Întreabă care a fost mai întâi, oul sau găina, și cere să-ți spună și data;
Folosește-ți inteligența naturală. Dacă vezi că ouăle tocmai ies dintr-o găină așezată în raft, sigur sunt proaspete!
31.05.2023