Inapoi la articol
Top 7 cei mai periculoşi şerpi din lume
- Vipera cu porn, care otrăveşte minţile copiilor;
- Şarpele cu bani, care zornăie ca ăla cu clopoţei ca să arate că poate cumpăra pistoale, cuţite şi tot felul de chestii periculoase;
- Gioconda. Sora italiană a anacondei, te înghite cu totul şi pe urmă zâmbeşte misterios;
- Baluba neagră. Un şarpe lung şi gros. Seamănă cu mamba neagră, dar e mult mai rea de când a aflat toate bancurile cu numele ei;
- Şarpele covrig. Are textura pielii asemănătoare cu a macului sau a susanului şi adoră să muşte corporatişti. Din fericire, muşcătura trece cu sana;
- Şarpele moldovean. Înainte să muşte, ridică capul şi emite un sunet ameninţător: „pi şşşşşşini faşşşşi tu moldovan uăi?“;
- Şarpele de varză. Când eşti în lift şi auzi şuieratul lui sinistru, e prea târziu să te ţii de nas, deja eşti otrăvit
05.04.2022