Inapoi la articol
7 curiozităţi despre marele inventator Nikola Tesla
- Unii spun că era român şi îl chema de fapt Teszla Attila;
- A fost primul om din lume care şi-a electrificat mustaţa. Atunci când mânca hamsii, acestea zvâcneau, deşi erau prăjite;
- Maşina electrică Tesla a fost numită după el. Singurul om care s-a bucurat de o onoare similară a fost Maricel Oltcit, inventatorul coteţului de găini;
- Tesla a descoperit curentul alternativ, inspirat de un vecin pensionar care avea un ghemotoc de vată ba în urechea stângă, ba în aia dreaptă;
- N-a fost niciodată căsătorit. De aceea, în loc să inventeze scuze să stea la bere ca un bărbat normal, putea să se concentreze pe inventat alte chestii;
- Printre cele 300 de invenţii ale sale se numără recojitorul de cartofi, care lipea coaja înapoi pe cartofi, şi sutienul de nas, pentru bărbaţii preocupaţi că li se lasă nasul;
- Se spune despre Tesla că a inventat clanţa, ca să aibă pe ce să-i pună căcat lui Edison. În replică, Edison a inventat preşul de la uşă.
12.03.2022