Inapoi la articol
7 sfaturi la constatarea amiabilă a unui accident auto
- Chiar dacă te-a lovit din spate, bagă pe fișa de avarii și bara față pe care ai rupt-o pentru că nu știi să parchezi;
- Nu face constatarea pe loc, amână pe a doua zi și du-te cu o mașină și mai lovită;
- „Amiabil“ e un eufemism. După tamponare ieși din mașină cu bâta de baseball ca să ai mai multe șanse la despăgubiri;
- Nu irosi timpul. Amiabil înseamnă fără poliție, deci poți bea o țuică pe loc cu celălalt șofer implicat;
- Șoferii implicați trebuie obligatoriu să dea numărul de telefon și adresa de mail, dar dacă șoferița implicată arată bine, cere-i și Instagramul;
- Constatarea amiabilă se referă doar la tamponare, sub nicio formă nu ești obligat să te împrietenești cu celălalt șofer, sau să-i botezi un copil;
- Dacă ai suferit și accidentări minore, amiabilul poate include și un masaj pe loc, dar ai grijă ca celălalt șofer să nu aibă un box pe mână.
02.03.2022