Inapoi la articol
Top 7 intervenții estetice la care apelează românii
- Mărire de cot. Operație la care apelează în general pensionarii care își fac loc în piață spre taraba cu cele mai bune prețuri;
- Reducție de buze. Nu e zi în care un român să nu realizeze că a rămas cu buzele umflate, așa că reducția de buze e mai frecventă decât mărirea;
- Lățire de frunte. Bănățenii stau la cozi la clinicile unde se lățesc frunți, ca să-și sporească făloșenia;
- Lărgire de gură. Operația preferată a moldovenilor, care nu vor să piardă timp când vor să dea pe gât o putină întreagă de țuică;
- Mărire de urechi. Anual mii de soacre își măresc urechile, ca să audă mai bine dacă le bârfește nora;
- Lungire de degete. Mulți români nu pot cuprinde șaorma cu o singură mână și sunt nevoiți să o țină cu ambele mâini, așa că își lungesc degetele de la o mână;
- Extensie de limbă. Des întâlnite în corporații, unde o limbă pe curul șefilor face minuni la carieră.
25.02.2022