Inapoi la articol
7 obiective turistice din Mizil pe care trebuie să le vezi într-o viaţă
- Colosul din Mizil, o statuie uriaşă a lui Serghei Mizil, singura sculptură tatuată din lume;
- Piramida lui Chioțea, construită de străbunicul lui Dorin Chioțea, ultimul rege al județului Prahova;
- Grădinile Suspendate Deocamdată din Lipsă de Fonduri;
- Marele Zid Mizilesc, care îi izola fonic pe cei din Mizil de năvălitorii zgomotoşi din Urlaţi;
- Armata de Porţelan, descoperită în apartamentul unei pensionare din Mizil: peste 30.000 de pescari chinezi, balerine şi căţei cu ochii mari;
- Coloseumul din Mizil, unde se luptă gladiatorii săraci pe ajutoare sociale. Primarul decide la final cine le primeşte;
- Canalul Mizil-Marea Neagră, rămas neterminat pentru că în Mizil nu prea erau intelectuali;
- Taj Mahalul din Mizil, singurul club de manele construit exclusiv din marmură.
18.03.2020