Inapoi la articol

7 secrete ale gospodarilor din Vrancea ca să-ţi iasă bine vinul

Foloseşte doar struguri. Mai multe corcoduşe legate cu sârmă NU reprezintă un ciorchine;

Dacă ai oameni angajaţi cu ziua la culesul viei, nu le da să bea bere, ci tot vin. Altfel, Sauvignonul tău va prinde miros de Noroc la 3 litri;

Doar ţăranii storc strugurii cu picioarele. Foloseşte-ţi capul! Ca bonus, la final vei avea părul mov, ca oamenii tineri şi cool;

Pereţii cramei trebuie să fie curaţi, uscaţi şi fără infiltraţii. De exemplu, dacă se infiltrează vecinul, rămâi fără jumătate din producţie;

Citeşte DEX-ul. Orice vin de căpşunică e de două ori mai bun dacă rosteşti cuvintele magice „are un buchet complex cu note de nuci caramelizate şi pământ calcaros”.

Învechirea vinului se face în butoaie, nu ca să preia din aroma stejarului, ci să te faci lemn când îl bei;

Dacă nu ştii să dai cep butoiului, întreabă-l pe CepGPT.