Inapoi la articol

7 obiective din România care merită incluse în patrimoniul UNESCO

  • Podeaua din Gara de Nord, care a fost protejată zeci de ani de spălări accidentale, reparații sau curățire;
  • Șantierul de la Casa Radio din București, ca poate din tăiat bilete la turiști se scot destui bani ca să terminăm construcția;
  • Satul Meșendorf, de lângă Viscri, să moară prințul Charles de ciudă și să-i lase loc liber la domnie lui William;
  • Peturile din Cheile Bicazului, că unele sunt acolo încă de pe vremea principelui Carol;
  • Ursul carpatin, pentru ca țăranii din Tușnad să poată spune că a năvălit UNESCO în curte și le-a omorât găinile. Și ca să poată da guvernul ordonanță de urgență, să poată fi lichidat patrimoniul UNESCO cu pușca;
  • Boscheții de pe DN1, în care generații întregi de polițiști au stat la pândă cu radarul, la fel cum strămoșii lor, neanderthalienii, pândeau după mamuți;
  • Casa Poporului, ca să abatem atenția de la cât de urâtă e clădirea.