Inapoi la articol
7 metode uşoare de redus factura la încălzire
- Scaneaz-o, bag-o în Photoshop şi dă-i resize. N-o să ai mai puţin de plătit, dar ca număr de pixeli va fi mult mai mică;
- Dacă primeşti factura pe mail, dă-o cu forward la cel puţin 10 prieteni. Cine ştie, poate vreunul mai neatent o s-o plătească;
- Vorbeşte cu vecinii să vă izolaţi blocul mai bine. De exemplu, puteţi permite unui dezvoltator internaţional să construiască un mall în jurul lui. Aşa îţi poţi face şi cumpărăturile direct din balcon;
- Plăteşte un milion de dolari unor hackeri ex-Mossad să spargă serverele RADET şi să-ţi taie 100 de lei din consum;
- Pune-ţi dinţi de vampir şi atacă-ţi vecinii. La un moment dat, o mulţime furioasă va da buzna în casa ta cu furci, topoare şi mai ales torţe. Torţele sunt foarte călduroase;
- Ia-ţi un acvariu cu peşti tropicali. Dacă-ţi taie căldura pentru neplată, poţi da RADET în judecată pentru cruzime împotriva animalelor;
- Îmbracă-te mai gros în casă. De ce să ţii punga cu pungi în dulapul din bucătărie când poţi s-o porţi la culcare?
08.12.2021