Inapoi la articol
7 lucruri pe care nu le ştiai despre planeta Venus
- Atmosfera planetei Venus e foarte groasă, fiind 25% dioxid de carbon şi 75% ciulama;
- Venus se numea iniţial Venis, dar se făceau deja glume cu Mercur şi Uranus și astronomii au considerat că e prea mult;
- Despre femei se spune că sunt de pe Venus, mai puţin Mihaela Rădulescu, care e de la Piatra Neamţ;
- Venus e cam cât Pământul. Ca să-ţi dai seama ce înseamnă asta la scară cosmică, dacă Pământul ar fi de dimensiunea unui pepene, Venus ar fi şi el cam cât un pepene;
- Venus e singura planetă care se roteşte în jurul propriei axe invers. Practic, acolo estul e vest iar Galaţiul e Barcelona;
- Robotul Curiosity spune că a ales planeta Marte fiindcă a citit doar poveşti de groază despre Venus. Era, evident, o confuzie cu Venusul de la Marea Neagră;
- Planeta Venus se vede noaptea cu ochiul liber, ceea ce înseamnă că bărbaţii însuraţi nu se pot bucura de ea.
07.09.2021