Inapoi la articol

7 lucruri pe care neapărat trebuie să le cumperi de la talcioc

  • Placă de bază de la un televizor Diamant alb-negru model 1987, ca să ai una de rezervă;
  • O masă de lemn model Ludovic XIV cu trei picioare, pentru că sigur o să găsești câteva săptămâni mai târziu un al patrulea picior care să se potrivească;
  • Canapea veche de catifea cu comori ascunse: ar putea fi bani uitați de fostul proprietar sau boli de mult dispărute care te-ar ajuta în cariera științifică – sau măcar ți-ar da un boost sistemului imunitar;
  • Jocuri de societate vechi cu piese lipsă. Jocurile cu prietenii la cafea sunt banale dacă ai tot ce-ți trebuie, adevărata aventură e să descoperi ce-ți lipsește;
  • Tablou cu peisaje realizat de un pictor de care n-ai auzit. Oricine poate avea în casă o copie după Michelangelo sau Grigorescu, dar câți se pot lăuda că au un tablou original pictat de un colonel pensionar ajuns acum administrator de bloc?
  • Radio vechi care prinde doar România Actualități, cu bârâieli și bâzâituri. O adevărată piesă vintage care-ți va aduce aminte de vremuri de demult, când oamenii ascultau radio în casă;
  • Fier de călcat vechi cu cărbuni încinși. Este un must-have pentru oamenii pasionați de lucruri vintage. Poți să-l pui pe mașina de cusut, lângă patefon pentru un decor perfect.