Inapoi la articol

7 lucruri pe care le spune despre tine culoarea ta preferată

Roşu. Eşti un om pasional, care adoră sexul sălbatic şi naţionalizarea mijloacelor de producţie;

Galben. Eşti o fire activă, cel mai mult îţi place să ieşi în natură şi să mănânci zăpadă;

Albastru. Un caracter practic, iubeşti această culoare pentru că apariţia ei înseamnă că s-a stricat calculatorul şi nu mai trebuie să munceşti;

Negru. Desertul tău preferat e coliva, iar playlistul tău de Spotify conţine doar bocete;

Alb. Eşti o persoană meticuloasă, iubitoare de curăţenie, care poartă mănuşi şi bavetă când mănâncă şaorma;

Verde spanac. Paradoxal! Eşti un marinar musculos cu o dietă foarte sănătoasă, dar refuzi să faci un control la ochiul drept deşi e clar că ai o infecţie acolo;

Alutaceu. Nici măcar femeile şi homosexualii n-au auzit de această culoare. Cel mai probabil, eşti o femeie homosexuală.