Inapoi la articol
7 lucruri mai puțin știute despre fotbalul american
- Dacă se termină hotdogii care se vând pe stadion, ambele echipe pierd la masa verde;
- Peste 90% dintre arbitrii nu știu regulile, așa că fluieră și întrerup jocul la întâmplare;
- Un spectator pleacă de la meci, în medie, cu 2 kg mai gras decât era când a ajuns pe stadion;
- Fotbalul american a evoluat din fotbal și rugby, că pe americani nu-i ducea capul să învețe regulile din cele două sporturi;
- Cum era și firesc, e sportul cu cele mai multe cartonașe roșii, că scopul nu e mingea, ci bătaia;
- Aproape jumătate din salariul unui jucător îl reprezintă sporul de rușine pentru colanții penibili pe care îi poartă;
- Dacă rugbyul ar fi o bere, fotbalul american ar fi un radler sau, mai rău, un cidru.
19.04.2022