Inapoi la articol

7 lucruri despre Insula Iubirii, de la cineva care nu s-a uitat deloc la Insula Iubirii

În mod clar, acţiunea se petrece pe o insulă. Altfel se chema Peninsula Iubirii, Istmul Iubirii, Subcontinentul Iubirii sau Depresiunea Iubirii;

Insula e probabil suprapopulată, fiindcă li s-au terminat numele bune şi au ajuns la construcţii excentrice gen „Diandra” sau mai rău, „Marcel”;

Fiind pe Antena 1, ştim sigur că nu e una din insulele alea primite de Esca bonus la salariu;

Pentru că vorbim de o adunare de cocalari pe o insulă exotică, cineva sigur a intrat cu BMW-ul pe plajă;

Oricât de izolată ar fi insula, are cel puţin o casă de pariuri şi o şaormărie, altfel oamenii ăia n-ar fi rezistat;

Fiind o imitaţie de Big Brother, cel puţin un participant are faţă de cal;

Când se termină sezonul, măcar poţi să îţi treci „ispită” în CV, nu e ca „vlogger” sau „influencer”.