Inapoi la articol

7 filme românești în care a vrut să joace Tom Hanks

  • Moromeții. Tom Hanks a fost în mod firesc interesat de rolul lui Ilie Moromete, dar a fost învins la proba practică de Rebengiuc, care a tăiat salcâmul cu 16 minute mai repede;
  • Mihai Viteazul. Sergiu Nicolaescu l-ar fi vrut pe Tom Hanks în rolul principal, dar s-a opus Florin Piersic, supărat că Tom Hanks ar fi fost mai sexy decât el;
ROME, ITALY – OCTOBER 13: Tom Hanks walks a red carpet on October 13, 2016 in Rome, Italy. (Photo by Vittorio Zunino Celotto/Getty Images)
  • Pistruiatul. Tom Hanks, în vârstă de 14 ani, a fost respins la audiții pentru că tatăl lui avusese un food truck și comuniștii nu i-au permis să joace în film;
  • Moartea domnului Lăzărescu. Tom Hanks urma să joace rolul principal, dar a fost învins de Ioan Fiscuteanu, care n-a venit la audiții susținând că e bolnav la pat, primind astfel rolul;
  • După dealuri. Tom Hanks ar fi fost favorit pentru rolul preotului care răstignește o lesbiană, dar s-a opus Biserica, pentru că Tom Hanks a fost crescut catolic;
  • Bacalaureat. Tom Hanks a fost la audiții, s-a descurcat bine, dar nu și-a putut echivala diploma de BAC în timp util, din cauza birocrației de la București, așa că rolul a ajuns la Adrian Titieni;
  • 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile. Tom Hanks și-a dorit rolul medicului care face avorturi, dar nu-i ieșeau bine înjurăturile în limba română.