Inapoi la articol

Adevăratele 7 mituri fundamentale ale poporului român

  • Mitul turnătorului. În fiecare scară de bloc și în fiecare comună există o legendă despre un turnător misterios, care e mereu cu ochii pe destinul vecinilor;
  • Mitul instalatorului. Se spune că demult în țara noastră ar fi existat un instalator bun, dar identitatea lui s-a pierdut de-a lungul secolelor;
  • Mitul înțepătorului. Fiecare linie de transport în comun are o legendă despre un obsedat care înțeapă femei;
  • Mitul suflătorului. Se spune despre unii că și-au luat examenele pentru că le-a suflat cineva, dar nu se știe niciodată cine;
  • Mitul antelucrătorului. Toți meseriașii înjură pe un misterios meșter care a lucrat înaintea lui acolo;
  • Mitul gânditorului. Toată lumea crede că personajul din statueta de la Hamangia se gândește la ceva, când de fapt e clar că are o durere de dinți;
  • Mitul descălecătorului. Conform legendelor, toate principatele românești au fost întemeiate de un războinic venit din altă parte, probabil în concediu înainte să plece înapoi la muncă în afară.