Inapoi la articol
7 tradiții de corporaţie din România și nu numai
- Când pleacă un coleg la o altă corporație, i se face pomană la 7 zile;
- Corporatiștii care își dau demisia ca să-şi urmeze visul se întorc după trei zile la birou și sunt supranumiți Iisus din Pipera;
- Singurele ocazii când corporatiștii pleacă mai devreme acasă sunt alarmele de incendiu;
- Din când în când unii corporatiști fac o farsă crudă: comandă cutii de tip „eliberează biroul“ și toți colegii intră în panică;
- Când se defectează liftul, șeful urcă pe scară ajutat de șerpașii de la HR;
- Ca orice religie, și capitalismul are sectele lui. De exemplu departamentul juridic folosește aceeaşi linguriţă la cafea, cum fac ortodocșii la împărtășanie;
- Cel mai așteptat eveniment nu e petrecerea de Crăciun, ci alocarea locurilor de parcare.
14.04.2022