Inapoi la articol

7 tipuri de biciclete din România

  • Bicicleta de balcon. Are în medie 21 de viteze și 42 de straturi de praf;
  • Bicicleta de boxă. Se spune că boxa e cimitirul bicicletelor. În prezent 35% din bicicletele din România sunt îngropate în boxe;
  • Bicicleta de perete. Numită și wall-bike, e agățată pe perete din rațiuni de spațiu și nu mai e coborâtă niciodată, funcționând ca un trofeu velo;
  • Bicicleta împrumutată. Luată după miorlăieli îndelungi pentru o singură tură, bicicleta împrumutată se află în prezent în boxa altcuiva, unde va și rămâne;
  • Bicicleta vintage. Urmează să fie reparată, când apare schimbătorul ăla original pe Olx. Momentan constă într-un cadru ruginit și o emblemă Peugeot;
  • Bicicleta de trekking. Ai avut de gând să pleci până la Nordapp cu bicicleta, dar a venit copilul, șomajul sau pandemia;
  • Bicicleta de oraș. Pentru singura zi din an în care ieși cu rochie și o baghetă în coș, dar cazi cu ea când îți faci un selfie.