Inapoi la articol

7 sfaturi de care să ţii cont când locuieşti într-o zonă inundabilă

  • Zideşte-ţi uşile şi ferestrele. Lasă doar un tub lung, ca un snorkel, prin care să respiri, şi un altul mai lat prin care să-ţi arunce mâncare băiatul de la Glovo;
  • Umple-ţi cămara cu OB-uri, nisip pentru pisici, scutece, beţivi şi alte lucruri care absorb lichid;
  • Chituieşte bine toate găurile din podeaua Daciei în caz că trebuie vreodată s-o foloseşti ca barcă;
  • Mănâncă doar cartofi prăjiţi. Când sângele tău e 90% ulei, pluteşti garantat;
  • Ca să te aperi de hoţi şi pe durata inundaţiei, schimbă plăcuţa cu „Câine rău“ de pe poartă în „Atenţie, rechini!“;
  • Construieşte-ţi casa în aval de locul de muncă, ca să poţi să chiuleşti şi să te scuzi că n-ai putut înota contra curentului;
  • Dă-i mereu de băut primarului, ca să nu intre în banii de diguri.