Inapoi la articol

7 moduri în care te poți apăra eficient de undele 5G

  • Nu te curăța niciodată în urechi, lasă-le să se înfunde, că pe acolo intră foarte ușor undele. Înfundă-ți preventiv și nasul cu vată și respiră doar pe gură;
  • Pune celofan peste covoare, altfel se vor îmbiba cu radiații. Toarnă și un păhărel de albastru de metil în mașina de spălat înainte să bagi rufele, ca să le dezinfectezi;
  • Ține telefonul în apă distilată peste noapte, ca să-l igienizezi. Și nu răspunde niciodată la numere recunoscute, că pot fi apeluri de pe telefoane 5G;
  • Nu-ți mai face niciodată selfiuri, că riști să te iradiezi singur;
  • Dacă ai în casă prăjitor de pâine și cuptor cu microunde, aruncă-le imediat, că sunt relee pentru undele 5G;
  • Evită restaurantele și barurile în care se poate plăti cu cardul, că acolo colcăie 5G-ul;
  • Dormi cu un magnet sub pernă, să neutralizezi câmpul magnetic 5G cu care vor să te manipuleze. Și nu aerisi casa decât în nopțile fără Lună, altfel riști să-ți reflecte Luna undele 5G direct în casă.