Inapoi la articol

7 metode să ne ferim de hoți când suntem în vacanță

  • Ca să nu vă spargă casa, vindeți apartamentul înainte de vacanță, stați câteva zile pe la părinți și cumpărați din nou când vă întoarceți, eventual în aceeași zonă. Puteți chiar cumpăra ceva mai mic și cu diferența de bani faceți o vacanță de pomină!
  • Ca să nu stați cu emoții că vă fură mașina, o lăsați nespălată 3-4 săptămâni, îi spargeți un geam și o lăsați parcată pe trotuar cu ușile deschise. Hoții vor crede că e abandonată și o vor evita. Cât despre homelesul pe care îl veți găsi în ea la întoarcere, pățăști!
  • Boxa din subsol poate fi protejată simplu. Amplasați o cruce pe ușă, puneți o coroană funerară și aprindeți câteva candele. Scrieți cu vopsea deasupra ”CRIPTA FAM. POPESCU”. Hoții vor evita locul din superstiție;
  • Butoiul cu murături din balcon nu va mai face nimănui cu ochiul dacă veți scrie pe el ”Cernobîl 1986”;
  • Scrieți pe ușa apartamentului ADMINISTRATOR și nu va intra nimeni, garantat!
  • Înfășurați bicicleta în folie de plastic și îngropați-o în parc la rădăcina unui copac. Marcați bine locul, ca să puteți s-o dezgropați la întoarcere. Acționați noaptea, ca să nu fiți văzuți de hoți;
  • Dacă aveți aur și bijuterii, cel mai bine e să le duceți la amanet pe perioada vacanței. Fraierii le țin în seif și vă costă o nimica toată!