Inapoi la articol

7 lucruri despre viața românilor la cort

  • Românii protestează față de tăierile ilegale de păduri, dar când se duc cu cortul la munte taie și ei câțiva brazi pentru focul de tabără;
  • Cu cât mergi mai rar cu cortul, cu atât ai o macetă mai mare;
  • Contrar așteptărilor, la cort cele mai mari pericole nu sunt urșii sau viperele, ci bășinile colegilor de cort;
  • Regula de aur a campingului e că orice poate fi gătit la frigare;
  • Românii care merg cu cortul simt încălzirea globală doar atunci când scot berile din pârâu și descoperă că sunt calde;
  • Mintea camperului de pe urmă! Când pleacă la munte niciun român nu uită să ia toporul, dar aproape toți uită acasă sprayul de țânțari sau chiar cortul;
  • La mare românii stau pe șezlong la 10 cm de alți turiști. La munte, dacă văd un cort la 1 km zic: „Hai să plecăm, că e aglomerat“.