Inapoi la articol

7 ipostaze din viața geniului Albert Einstein

  • Pentru că era foarte deștept nu plătea niciodată cu cardul;
  • Dotat cu o atenție aproape supraomenească, acesta putea citi contorul dintr-o privire și reținea imediat cifrele de pe el, chiar dacă erau peste zece;
  • Mustața sa avea un IQ mai ridicat decât jumătate din populația planetei;
  • Când se gândea foarte serios la o nouă teorie a fizicii întreaga încăpere intra în vibrație, iar pisicile din preajmă se încărcau de câmp electrostatic;
  • Când discuta cu un om normal i se părea că vorbește cu un cimpanzeu care face giumbușlucuri și nu de puține ori oferea o banană interlocutorului;
  • Putea ghici prin probabilistică și statistică numerele la loto, dar n-o făcea, ca să ne dea și nouă, celorlalți, o șansă în viață;
  • Unui om obișnuit i-ar lua trei săptămâni să înțeleagă o pagină din jurnalul lui Einstein.