Inapoi la articol

7 feluri de pantaloni scurți

  • Pantalonii scurți de Groenlanda. Sunt mai scurți decât cei obișnuiți de blană, adică ajung doar până la glezne;
  • Pantalonii scurți multifuncționali. Sunt pantalonii ăia extrem de scurți care pot fi folosiți și ca slipi la piscină, și ca trening de sală, și când mergi să faci piața;
  • Pantalonii scurți până peste genunchi. Nu păcălesc pe nimeni, ăia au fost niște pantaloni normali multă vreme, dar a crescut omul care-i purta și a zis că o face că e la modă, nu că e sărac;
  • Pantalonii scurți fără craci. Mai sunt numiți și fustă sau pantaloni scoțieni, ideali pentru oamenii cărora nu le atârnă nimic prea jos;
  • Pantalonii scurți militari de camuflaj. Folosiți de cei care vor să se aventureze în junglă și să deruteze celelalte viețuitoare, care vor vedea doar niște bulane păroase umblând printre copaci;
  • Pantalonii scurți de pescuit. Standardul prevede minim 10 buzunare mai mici sau mai mari și cel puțin unul în care să uiți/pierzi un ac care să ți se înfigă în bucă atunci când ți-e lumea mai dragă;
  • Pantalonii scurți de mers la operă sau la bal. Sunt un pic mai bufanți și se poartă peste niște ștrampi care să scoată în evidență picioarele bărbatului și pantofii cu vârf ascuțit de 15 centimetri.