Inapoi la articol

7 detalii inedite din viața lui Radu cel Frumos

  • Când se vorbea despre vitejia lui se spunea „de frumos, e frumos, de viteaz, e tot frumos“;
  • Faptul că e singurul domnitor român care i se spunea „cel Frumos” arată cât de urâți erau ceilalți;
  • Se spune despre el că ar fi fost amantul lui Mahomed al II-lea, ceea ce îl face primul român din istorie care a obținut o funcție pentru că s-a culcat cu șeful;
  • Deși frate lui Vlad Țepeș era pasionat să bage obiecte fusiforme în fundul oamenilor, tot lui i se zicea că-i homosexual;
  • A avut numeroase conflicte cu Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei, că se tot dădea la el când se îmbăta;
  • A murit de tânăr, altfel l-am fi știut drept Radu cel Bătrân. Și probabil dintr-o prostie, că altfel l-am fi cunoscut ca Radu cel Deștept;
  • A purtat o corespondență avidă cu liderii occidentali, în special cu Ducele de Milano, căruia îi tot cerea niște țoale mai mișto pentru „apărarea creștinătății“.