Inapoi la articol

7 cântăreţi sau trupe care şi-au început cariera colindând de Crăciun

  • Membrii originali ai trupei Animal X erau Caltaboş, Piftie şi Tobă;
  • Prima piesă BUG Mafia a fost „Pantelimonul petrece toată iarna“;
  • Înainte să se vopsească pe faţă, tipul de la Carla’s Dreams îşi masca identitatea cu o barbă falsă pe la serbări de grădiniţă;
  • Chiar şi Nicolae Guţă a cântat „O, brad şucar, cu cetina fără număr“ sub pseudonimul Nicolae Crenguţă;
  • Înainte să se lanseze cu Latin Expres, Pepe s-a lansat cu Creştin Expres;
  • Chiar în anul Naşterii Domnului, Loredana Groza a concurat cu un colind la Festivalul de la Tomis, actualmente Mamaia. A luat premiul 2, o amforă cu măsline, dar a fost persecutată de romani câteva sute de ani;
  • Înainte să devină celebri imitându-i pe Whitesnake şi Uriah Heep, Iris îi imitau pe Wham! şi pe Mariah Carey.