Inapoi la articol

7 bătălii care au schimbat cursul istoriei în România

  • Bătălia de la Posada, când Basarab şi valahii lui au dus la alt nivel aruncatul cu pungi cu apă de la balcon;
  • Bătălia de la Călugăreni, când turcii s-au luat după hărţile oficiale, pe care drumul figura ca asfaltat;
  • Bătălia de la Waterloo, când 40.000 de români care ţineau cu Napoleon au pierdut la pariuri;
  • Bătălia de la Vaslui, când ingeniosul Ştefan cel Mare a lansat zvonul că turcii ascund băutură. Au fost pur şi simplu măcelăriţi de moldoveni;
  • Bătălia de la Mărăşeşti, când Tanti Lenuţa le-a spus categoric nemţilor „Pe aici nu se trece, că abia am spălat pe jos“;
  • Bătălia de la Tapae, când dacii jigniţi că romanii îi făceau hoţi de cai s-au răzbunat furând de la romani 7.000 de cai;
  • Bătălia de la Rovine, când Baiazid i-a luat şapca lui Mircea cel Tânăr şi acesta l-a chemat pe fratele lui mai mare care ştia karate, Mircea cel Bătrân.